Iasul Medieval sau cinci zile de poveste ca-n vremurile demult apuse

Pentru a III-a editie, festivalul Iasul Medieval propune iesenilor cinci zile in care vor putea participa la Evenimente Bucuresti | Comunitatea Stud Pass si concerte cu specific medieval. Incepand de miercuri, 24 iunie si pana duminica, 28 iunie, esplanada din fata Palatului Culturii va fi animata de cavaleri medievali, concerte jonglerii cu foc, ateliere ale mestesugarilor si dansuri medievale. De asemenea, pe langa faptul ca mestesugarii vor putea fi admirati in timp ce realizeaza obiectele artizanale, va fi organizat si un targ cu vanzare de obiecte si accesorii.

Organizatorii au implicat si o parte de spectacol pentru copii. Astfel, cei mici se vor bucura de spectacole de teatru si dans, care se vor produce pe scena Iasului Medieval din fata simbolului Iasului, Palatul Culturii. Trupa Fapte de la Palatul Copiilor din Iasi, coordonata de Ana Hegyi, va prezenta Teatrul Comic de Carlo Goldoni, iar Teatrul pentru Copii si Tineret „Luceafarul” din Iasi pregateste surprize pentru micii spectatori.

„Este un festival de care Iasul are nevoie, pentru ca asa putem redescoperi gustul iesenilor pentru vechile valori, pentru istorie si divertismentul cu specific. Vrem foarte mult ca publicul sa interactioneze cu invitatii nosstri, sa se bucure de diversitatea din program si sa participe la intalnirile cu artistii din Transilvania si nu numai. In celelate orase se intampla demult aceste povesti in stil medieval si incercam sa ii dam si Iasului un rol in acest sens”, spune Liliana Diaconu, managerul festivalului Iasul Medieval.

Concerte cu menestreli, trupe cu repertoriu specific atmosferei medievale, precum si demonstratii de lupta medievala, defilari de costume medievale (cavaleri si domnite) vor alcatui programului fiecarei zile din cadrul festivalului Iasul Medieval.

festivalul-Iasul-Medieval-Iasi-2015-Stud-Pass iasul medieval Iasul Medieval sau cinci zile de poveste ca-n vremurile demult apuse festivalul Iasul Medieval Iasi 2015 Stud PassProgramul festivalului:

Miercuri, 24 iunie

12:00- Conferinta de presa Iasul Medieval, Carturesti Palas Mall

18:00- Instalare tabara cavaleri medievali

20:00- Activitati cu specific medieval

22:00- Petrecere de intampinare a participantilor festivalului, Underground the Pub

Joi, 25 iunie

10:00- Deschidere targ mestesugaresc, berarie, gastronomie traditionala

17:00- Prezentarea Ordinului Paladinii de Terra Medies (Palatul Culturii)

18:00- Teatru: trupa Fapt a Palatului Copiilor din Iasi, coordonata de Ana Hegyi (Palatul Culturii); piesa Teatrul de Comedie de Carlo Goldoni

20:00- Parada cu cavaleri si domnite, Rond Copou-Parc-Copou-Blvd.-Carol-Blvd. Stefan cel Mare- Palatul Culturii (costumatie specifica medievala, arme, scutieri, ieniceri, otomani si mestesugari transilvaneni)

20:30-22:00- Concert Sukar Nation (etno-rock); concert trubaduri, Palatul Culturii

22:00- Party medieval in Underground the Pub

Vineri, 26 iunie

10:00- Deschiderea activitatilor comerciale (targ, standuri, berarie, gastronomie traditionala)

12:00- Activitati cu specific medieval

14:00- Activitati interactive cu publicul, demonstratiim reconstituire lupte medievale, prezentare arme medievale

18:00- Prezentarea Grupului de Reconstituire Istorica Terra Ultrasilvana (Palatul Culturii)

19:00- Concert Truverii, muzica medievala (Palatul Culturii)

21:00- Concert Partizan

22:30- Petrecere medievala in Underground The Pub

Simbata, 27 iunie

10:00- Deschiderea activitatilor comerciale (targ, standuri, berarie, gastronomie traditionala)

12:00- Activitati cu specific medieval

13:00- Activitati interactive cu publicul, demonstratiim reconstituire lupte medievale, prezentare arme medievale

19:30- Concert Trei Parale (Palatul Culturii)

20:30- Concert Truverii (Palatul Culturii)

22:00- Spectacol de jonglerii cu materiale pirotehnice

22:30- Petrecere in Underground the Pub

Duminica, 28 iunie

09:00- Deschiderea activitatilor comerciale (targ, standuri, berarie, gastronomie traditionala)

12:00- Activitati cu specific medieval

13:00- Activitati interactive cu publicul, demonstratii, reconstituire lupte medievale, prezentare arme medievale

14:00- Teatru de copii (Palatul Culturii)

19:00- Concert Sukar Nation (etno-rock)

20:30- Concert Ad-Hoc (Transilvania)

22:00- Inchiderea editiei a III-a a festivalului Iasul Medieval

***Festivalul este organizat de Underground the Pub, in parteneriat cu Primaria Municipiului Iasi si Timisoreana

Parteneri speciali: Teatrul „Luceafarul”, Palatul Copiilor Iasi, Opera Nationala Romana Iasi

Utile:

Facebook Iasul Medieval: Iasul Medieval

Facebook Underground The Pub: https://www.facebook.com/Undergroundthepub?fref=ts